,,,

Cum ajută RMN-ul la diagnosticarea și stadializarea cancerului mamar

Joi, 27 Ianuarie 2022

RMN-ul mamar poate fi atât o metodă de screening la pacientele care prezintă factori de risc în dezvoltarea cancerului de sân, cât și o investigație complementară mamografiei sau ecografiei. De asemenea, cu ajutorul acestei investigații imagistice pot fi depistate țesuturi tumorale „restante” după intervenții chirurgicale sau poate fi monitorizată evoluția pacientei în urma chimioterapiei.

Ne oferă mai multe informații despre utilitatea RMN-ului mamar Dr. Liana Păuna, medic primar radiologie și imagistică medicală, cu specializare în RMN de sân și pelvis feminine, în cadrul clinicii Medima Health. 

Când este recomandat RMN-ul la sân?

Examenul IRM mamar are indicații clare și este aproape indispensabil pe de-o parte ca metodă de screening la pacientele cu mutații pe genele supresoare tumorale BRCA 1 și BRCA 2 sau la pacientele cu iradiere în manta pentru boala Hodgkin la vârsta mai mică de 20 ani și pe de altă parte, în completarea investigațiilor imagistice senologice clasice (mamografie și ecografie).

Cât de eficient este RMN-ul mamar în depistarea cancerului la sân?

RMN-ul mamar reprezintă cea mai sensibilă modalitate imagistică de detectare a leziunilor mamare (>95%), dar cu specificitate moderată (72%), având în vedere că atât leziunile maligne cât și cele bengine se încarcă cu contrast, făcând uneori dificilă încadrarea acestora. „Tocmai din acest motiv cele mai bune rezultate în diagnosticul leziunilor mamare cu ajutorul examenului IRM sunt obținute atunci când interpretarea acestuia este corelată cu examenele imagistice anterioare, respectiv mamografie, ecografie mamară sau sonoelastografie, cu istoricul personal și cu datele consultației senologice”, explică dr. Liana Păuna, medic imagist la Medima Health. 

Ce alte probleme mai pot fi depistate printr-un RMN mamar?

Cu ajutorul examenului IRM mamar putem caracteriza suplimentar o anomalie mamară decelată ecografic sau mamografic, putem evalua extensia reală a unei leziuni neoplazice dovedite, în cadrul bilanțului preoperator,  putem depista țesut tumoral restant, după intervenții chirurgicale conservatoare (de tip sectorectomie) cu margini de rezecție pozitive, putem evalua respunsul la chimioterapie a unui neoplasm mamar sau putem confirma o suspiciune de recidivă tumorală locală și nu în ultimul rând putem evalua complet pacientele cu adenopatii axilare la care nu se identifică cu certitudine, mamografic si ecografic, o leziune mamară.

Pentru femeile care prezintă un risc crescut de cancer mamar este indicat doar RMN-ul sau și mamografia?

Este bine cunoscut faptul că pacientele cu mutații pe genele supresoare tumorale BRCA 1 au risc de 87% a dezovolta de-a lungul vieții un cancer mamar, iar pacientele cu mutații pe genele supresoare tumorale BRCA 2 au risc de 56% a dezovolta de-a lungul vieții un cancer mamar, motiv pentru care ghidurile de screening mamar recomandă IRM mamar anual, începând cu vârsta de 25 ani, la care se adaugă mamografia digitală cu tomosinteză începând cu vârsta de 30 ani.

Cum ne pregătim pentru efectuarea unui RMN la sân și cât durează?

Dr. Păuna Liana: „Sunt câteva recomandări pe care pacienta trebuie să le aibă în vedere, înainte de efectuarea RMN-ului mamar: pentru femeile aflate la vârsta fertilă, perioada optimă de efectuare a RMN-ului mamar este în intervalul – ziua 7-14 a ciclului menstrual, iar dacă aveți istoric de reacții alergice, se recomandă inițial un consult alergologic (este posbil să primiți un tratament medicamentos care să diminueze riscul unei reacții alergice la administrarea substanței de contrast paramagnetice intravenos); de asemenea informați medicul dacă sunteți însărcinată (RMN-ul nu este recomandat în primul trimestru de sarcină) sau dacă alăptați; renunțati la materialele metalice vestimentare și menționați dacă aveți dispozitive medicale implantate (stimulator cardiac, defibrilator cardiac implantabil, proteză articulară metalică, implanturi cohleare, valve cardiace artificiale).”

Investigația durează în medie 40-45 de minute, inițial cu scanare a unor secvențe native, completate apoi de câteva secvențe efectuate după administrarea substanței de contrast paramagnetice intravenos. Pacienta este poziționată în decubit ventral (pe burtă), cu mâinile ușor întinse și sânii în antena dedicată. Este esențial ca pacienta să evite orice mișcare pe durata întregii investigații, pentru a nu forța operatorul să repete secvențele artefactate de mișcare sau chiar reexaminarea integrală.

În cazul pacientelor cu implant mamar, acest control este sigur?

RMN-ul mamar este extrem de indicat la pacientele cu mamoplastie de augmentare, atât pentru evaluarea integrității implanturilor mamare, cât și pentru depistarea sau caracterizarea completă a unor eventuale leziunii mamare decelate palpator sau ecografic, mai ales în contextul în care la aceste paciente mamografia este dificil de efectuat, pentru că de cele mai multe ori nu se poate realiza compresia optimă a țesutului mamar.

RMN-ul la sân înlocuiește mamografia/ecografia mamară sau este o metodă de diagnosticare complementară?

Examenul IRM mamar este o metodă imagistică destinată a fi o ustensilă suplimentară de investigare a sânului, împreună cu mamografia și ecografia, și nu pentru înlocuirea acestora. „Deși examenul IRM mamar este un test extrem de sensibil, există tipuri de cancer care rămân vizibile doar pe mamografie. De asemenea, există cancere care pot fi decelate IRM, nevizualizabile mamografic, dar există și posibilitatea de a descoperi leziuni așa numit “fals pozitive”, care se dovedesc a nu fi cancere la examenul histopatologic. Tocmai de aceea examenul IRM mamar nu este recomandat ca test de screening la femeile cu risc mediu de a dezvolta un cancer mamar”, explică dr. Liana Păuna, specialist în imagistică medicală.

Distribuie: